Tag Archive: iubire


Nu știu dacă a mai avut cineva ideea asta, nu e exclus. Știu doar că mie mi-a venit acum ceva timp, mi s-a părut una destul de interesantă, care trebuie abordată în mai multe moduri și de mai  multe persoane, așa că am m-am decis să scriu un articol pe blog pe tema ei.

Știu ca titlul nu este prea atractiv, și că oarecum v-ați speriat când l-ați citit, dar să știți că nu vreau să tratez aspectul fizic al cuvintelor din titlu, vreau doar să vorbesc despre iubire și dragoste la prima vedere, într-un mod mai ciudat, ce-i drept.

Toți știm ce este aia dragostea la prima vedere, poate că majoritatea ați trecut prin asta, ați simțit acest sentiment. După părerea mea, nu există dragoste la prima vedere ci doar ceea ce este numită atracție fizică. Nu cred că ne putem îndrăgosti, în adevăratul sens al cuvantului de o persoană pe care nu o cunoaștem și abea am văzut-o, putem doar să fim atrași de felul cum arată, de felul cum se îmbracă, de ochi, de buze, de voce, de orice atlceva care ne-ar putea atrage atenția, și toate astea nu sunt elementele care pun bazele unei iubiri.

Iubirea este un sentiment foarte complex, greu de definit chiar și de cei întelepți. Iubirea are câte o definiție pentru fiecare îndrăgostit, pentru fiecare suflet.

Sunt foarte revoltată ca unele persoane încurcă în mod sistematic aceste doua trăiri extrem de diferite. Pot să zic că le urasc, cu ardoare. O numesc iubire doar ca să sune mai frumos, ca să ascundă adevaratul motiv pentru care persoana respectivă a fost atrasa de cea de sex opus(sau chiar alelaș sex mai nou). Nu poți să spui nimănui, că nu a fost dragoste la prima vedere. Nu vei mai fi privit cu aceiași ochi. Nimeni nu poate să zică într-o emisiune de genu”Din dragoste”(scuzați exemplul-e primul care mi-a venit în minte și care mi s-a părut destul de simplu pentru a exprima ceea ce vreau să zic) că defapt a fost atras de sani, ochi, buze, par. Toți zic că a fost dragoste la prima vedere. Datorită acestor fapte, sensul pur al iubirii este distorsionat.

Și uite așa, toată lumea se iubește. Monica îl iubește pe Iri, Bomba Sexy i-a iubit pe toți bărbații pe care i-a avut și a suferit enorm după fiecare, dar asta e o alta discutie, poate un alt articol.

Ok,într-un fel am deviat de la subiect, să încerc să revin fară să pară așa mare zburdătura mea pe alte meleaguri.

Cred că știm toți că avem un fel de câmp magnetic în jurul nostru, mai ales în jurul creierului. E ca în reclama aia de la Activia de baut, aura aia pe care o arată aia acolo e ceea ce vreu sa explic. Și cum e ea o aură magnetică(din ceea ce am auzit si eu- nu mă condamnați dacă n-o fi așa) are și poli(teoretic vorbind). De aici rezultă că fiecare om are ori polul nord ori polul sud.  Presupun că toată lumea cunoaște vorba aia: Contrariile se atrag. Iote de ce cred eu asta.

Și acum urmează discursul:

Din cate știți, din școlile generale, de la fizică sau de unde vreți voi, că polul nord și polul sud se atrag. Niciodată,  niciodată, niciodată nu o să se atragă polul nord cu polul nord sau polul sud cu polul sud. Astea-s legile fizicii, de, n-ai ce-i face.

E ca la magneți, dacă îi pui nord cu nord sau sud cu sud o să vezi cu câtă putere se resping. Nu se vor ”pupa” niciodată, dar dacă îi pui nord cu sud sau viceversa o să vezi că o să te cam chinui să-i desparți.

Ce am vrut sa zic prin toată polologhia asta. Că defapt ceea ce mai devreme numisem atracție fizică e defapt atracție magnetică. Că defapt aura celuilalt ne atrage. Ehhh, scuzați-mă dragilor ca am scris atâta. O sa mă iertați de data asta și promit ca o să se mai întâmple:D.

Celor care au avut răbdarea să citească tot articolul acesta, le multumesc si le fac cinste cu’n suc.

Ps: Scuzați că nu am toate diacriticele puse sau dacă am mai mâncat sau adăugat sau încurcat vreo literă, dar articolul a fost scris pe telefon și e un chin să scrii acolo cu diacritice, dapăi să-l corectezi…

Reclame

Femeia îmbrăcată în slană

Această specie este de asemenea foarte des întâlnită. Încă nu se știe de ce din ce în ce mai multe femei și tinere domnițe ajung să facă parte din acestă specie.

Cunoscute sub mai multe denumiri, ca de exemplu: grăsane, batoze, tancuri, purcele, vaci și alete cuvinte care să le pună în evidență greutatea corporală, pot fi întâlnite în pizzerii, shaormerii, restaurante și terase unde se servesc mici și „ceafă dă porc” la grătar.

Vestimentația diferă de la un specimen la altul.

Unele se autocaracterizează ca fiind „bombe sexy”, „femei bine făcute” sau „femei cu forme bine definite” îmbrăcându-se cu haine multate și scurte,făcând astfel loc voluptoaselor șunci să iasă din închisoarea hainelor mult prea strimte pentru „silueta” lor, în speranța că vor atrage priviri. Ce e drept, atrag. Dar nu priviri armirative sau excitante de genul: „Ce bună e aia” sau ” Ce aș vrea s-o fut”, ci de scârbă și repulsie.

Altele pot di complexate de felul în care arată, ascunzându-și corpul sub haine largi, neatractive. Ele atrag atenția prin hidoșenia stilului vestimentar lălâu ales.

Deosebiri de restul speciei feminine:

 

Nearanjate în majoritatea cazurilor, nedând prea mare importanță felului în care arată.

Vor avea mereu în desagă măcar o ciocolată și un sandwich.

Haine extrem de largi, sau foarte strâmte( depinde de caz).

 

Multe se întrabă și le aud plângându-se că nu au un iubit. Se înseală amarnic. Au unul, chiar foarte fidel. Unul care le este alături la bine și la greu, care le alină atunci când sunt triste lundu-le durerea și cale le ține de urât atunci când nu au în brațele cui se cufunda și nu are cine să le țină de urât. MÂNCAREA este iubitul lor. Așa că, de ce își doresc altceva decât dulcea alinare și gust al veșnicului lor iubit, MÂNCAREA?

 

În încheiere aș dori să spun că n am nimic cu ele, nu mă înțelegeți greșit, dar mă enervează cele care, după ce aleargă, fac sport, dau bani la fitness și transpiră leorcă, ies afară și primul loc în care se duc nu este acasă, să mănânce o salată sau un fruct, ci la cel mai apropiat fast-food sau cea mai apropiată pizzerie. Astea chiar mă scot din sărite. În mintea lor este că au făcut efort, și apoi ajung, după ceva timp să zică faptul că au încercat în toate modurile posibile să slăbească, dar nu au putut. Logic, atâta timp cât bagi în tine tripu decât ai dat jos.

Și eu am fost aproape lafel, îmi găseam alinarea în dulciuri și alte câcaturi, dar am găsit, spre norocul meu, persoana care să mă facă să conștientizez că ceea ce fac e rău. Așa că, împreună cu el, mi-am luat inima în dinți și am zis: Am ajuns să fiu controlată/manipulată de mâncare? Și din acea clipă mi-am schimbat total modul de viață. Am ajuns la o greutate normală și acum îmi pot controla corpul cu ușurință. Nu a fost ușor dar am reușit.

Nu vă lăsați acum ghidate de faptul că nu aveți pe cineva lângă voi care să vă ajute, puteți și SINGURE. Trebuie doar să vă hotărâți că asta vreți și să vă faceți o promisiune: Voi arăta bine până la începutul verii!

Mult succes. Dacă aveți vreodată nevoie de sfaturi sau încurajări puteți să îmi scrieți. Vă voi ajuta cu mare plăcere. Am trecut și eu prin asta și știu prea bine prin ce veți trece.

 

Ps: Nu am chef de gânduri de genul: „Cel care îmi este sortit mă va iubi așa cum sunt.” De unde știi că sortitul tău n-a trecut deja pe lângă tine și nu te-a observat din cauza greutății?

 

Pss: Îmi cer scuze dacă am jignit pe cineva, vreau doar să dau  niște teme de gândire.

 

A short post about Love

Iubire, un cuvânt atât de simplu, dar care implică foarte multe sentimente. Din teamă de singurătate căutăm cu disperare o inimă căreia să ne dăruim, pe cinevă căruia să-i dăm inima noastră, la început pentru eternitate( în mintea noastră ), dar apoi începem să ne -o retragem din locul în care a ajuns, pusă oarecum forțat de noi înșine.

Dându-ne inima fără cap, în colo și-n coace, ajunge să îi lipsească mici bucăți, care cu timpul devin din ce în ce mai mari. Începe să fie mai urâtă, mai ciopârțită cu fiecare ruptură, iar atunci când va ajunge în mâinile cui trebuie, nu va mai fi de ajuns pentru el/ea.

O dragoste pură, asta vedem în fiecare relație pe care o avem, doar la început. Dar ce se întâmplă de ajungem să spunem: ” La revedere” , „Mi-a ajuns” , „Altul”? Ce sentimente atât de negre pot interveni în jurul inimilor noastre, încercuindu-le și bombardându-le?

Minciunile, ascunzișurile, trădarea, toate sunt inamicii așa zisei „dragoste adolescentină”. Eliminându-le din timp, putem păstra acea aură îngerească în jurul inimilor noastre. Eliminarea este shot-ul lor de energie împotrica virușilor.

Și totuși, moda de acum ne îndreaptă înspre „drumul inimilor frânte/rupte”, calea victoriasă a pierderii sufletului, a înghețării inimii, drumul tuturor celor din ziua de azi, care falsifică ideea de iubire, transformând-o în cea de interes, bunăstare(financiară) și bine futere.

Avem drum cu prioritate aici, cu multe luminițe și tentații, drumul oamenilor fără inimă pură, drumul majorității. Înclin însă să cred că mai sunt persoane care aleg acel drum, mărginaș și plin de pânze de păianjeni, care duce defapt spre paradis.

Sfatul meu: Păstrați-vă inima intactă pentru acea persoană care o va aprecia. Va veni. Nu căutați cu disperare parteneri de scurtă durată doar pentru amuzament sau plictiseală. Rămâneți puri, neatinși, modelabili, așa cum este un copil incocent.

Eu mi-am ales drumul și mi-am găsit inima. E rândul vostru să faceți alegerea corectă(cea care vă caracterizează pe voi).

Ps: Ce drum alegeți? Răspundeți lăsând un comentariu la post.

Aberant

Te văd cum mă priveşti

prin gratii de geamuri stropite

de ploaie ce curge

pe trupul meu rece.

Şi poate,

odată cu ziua ce vine,

vei trece şi tu pe la mine

să bem o cafea

în ceaşca mea.

Te rog să nu uiţi ce mi-ai zis,

că oamenii mereu mint

şi fluturii mereu zboară

de dimineaţă.

Culori închise,

miros a tine,

a ceea ce eşti tu pentru mine.

Zboară-mi alături

cu aripi de înger deschise,

plonjăm peste arii extinse,

şi ne gândim la-nainte.

Te vreau.

Nu pot spune ce simt

pentru că dorm

scriu asta în somn.

Păpuşa stă lângă mine,

se uită-nspe tine.

Adio zâmbet neafişat,

imaginat.

Pot să văd în ochii-ţi tristeţea

plecării ceasurilor viitoare.

Ardoarea găsirii iubirii mă face să uit

ce-am spus.

Te vreau lângă mine!

Nu uiţi ce ţi-am spus?