Nu știu dacă a mai avut cineva ideea asta, nu e exclus. Știu doar că mie mi-a venit acum ceva timp, mi s-a părut una destul de interesantă, care trebuie abordată în mai multe moduri și de mai  multe persoane, așa că am m-am decis să scriu un articol pe blog pe tema ei.

Știu ca titlul nu este prea atractiv, și că oarecum v-ați speriat când l-ați citit, dar să știți că nu vreau să tratez aspectul fizic al cuvintelor din titlu, vreau doar să vorbesc despre iubire și dragoste la prima vedere, într-un mod mai ciudat, ce-i drept.

Toți știm ce este aia dragostea la prima vedere, poate că majoritatea ați trecut prin asta, ați simțit acest sentiment. După părerea mea, nu există dragoste la prima vedere ci doar ceea ce este numită atracție fizică. Nu cred că ne putem îndrăgosti, în adevăratul sens al cuvantului de o persoană pe care nu o cunoaștem și abea am văzut-o, putem doar să fim atrași de felul cum arată, de felul cum se îmbracă, de ochi, de buze, de voce, de orice atlceva care ne-ar putea atrage atenția, și toate astea nu sunt elementele care pun bazele unei iubiri.

Iubirea este un sentiment foarte complex, greu de definit chiar și de cei întelepți. Iubirea are câte o definiție pentru fiecare îndrăgostit, pentru fiecare suflet.

Sunt foarte revoltată ca unele persoane încurcă în mod sistematic aceste doua trăiri extrem de diferite. Pot să zic că le urasc, cu ardoare. O numesc iubire doar ca să sune mai frumos, ca să ascundă adevaratul motiv pentru care persoana respectivă a fost atrasa de cea de sex opus(sau chiar alelaș sex mai nou). Nu poți să spui nimănui, că nu a fost dragoste la prima vedere. Nu vei mai fi privit cu aceiași ochi. Nimeni nu poate să zică într-o emisiune de genu”Din dragoste”(scuzați exemplul-e primul care mi-a venit în minte și care mi s-a părut destul de simplu pentru a exprima ceea ce vreau să zic) că defapt a fost atras de sani, ochi, buze, par. Toți zic că a fost dragoste la prima vedere. Datorită acestor fapte, sensul pur al iubirii este distorsionat.

Și uite așa, toată lumea se iubește. Monica îl iubește pe Iri, Bomba Sexy i-a iubit pe toți bărbații pe care i-a avut și a suferit enorm după fiecare, dar asta e o alta discutie, poate un alt articol.

Ok,într-un fel am deviat de la subiect, să încerc să revin fară să pară așa mare zburdătura mea pe alte meleaguri.

Cred că știm toți că avem un fel de câmp magnetic în jurul nostru, mai ales în jurul creierului. E ca în reclama aia de la Activia de baut, aura aia pe care o arată aia acolo e ceea ce vreu sa explic. Și cum e ea o aură magnetică(din ceea ce am auzit si eu- nu mă condamnați dacă n-o fi așa) are și poli(teoretic vorbind). De aici rezultă că fiecare om are ori polul nord ori polul sud.  Presupun că toată lumea cunoaște vorba aia: Contrariile se atrag. Iote de ce cred eu asta.

Și acum urmează discursul:

Din cate știți, din școlile generale, de la fizică sau de unde vreți voi, că polul nord și polul sud se atrag. Niciodată,  niciodată, niciodată nu o să se atragă polul nord cu polul nord sau polul sud cu polul sud. Astea-s legile fizicii, de, n-ai ce-i face.

E ca la magneți, dacă îi pui nord cu nord sau sud cu sud o să vezi cu câtă putere se resping. Nu se vor ”pupa” niciodată, dar dacă îi pui nord cu sud sau viceversa o să vezi că o să te cam chinui să-i desparți.

Ce am vrut sa zic prin toată polologhia asta. Că defapt ceea ce mai devreme numisem atracție fizică e defapt atracție magnetică. Că defapt aura celuilalt ne atrage. Ehhh, scuzați-mă dragilor ca am scris atâta. O sa mă iertați de data asta și promit ca o să se mai întâmple:D.

Celor care au avut răbdarea să citească tot articolul acesta, le multumesc si le fac cinste cu’n suc.

Ps: Scuzați că nu am toate diacriticele puse sau dacă am mai mâncat sau adăugat sau încurcat vreo literă, dar articolul a fost scris pe telefon și e un chin să scrii acolo cu diacritice, dapăi să-l corectezi…

Reclame