Category: Sara


Partea a II-a

Acum nu mai puteam să zic nu, era deja pe drum. Trebuia să vină imediat. Așa făcea mereu. Enervantă ființă. Îmi amintesc ce frumos era când eram împreună. Pe lângă faptul că îmi era foarte bună prietenă mai era și iubita mea. Mamei nu îi plăcea de ea, presupunea ea ceva, dar nici o dată nu i s-a confirmat.

La început eram doar prietene, dar totul a degeneral la un sleep-over. Am stat și am vorbit extrem de mult, aflând din ce în ce mai multe despre ea. Mă simțeam atrasă, într-un mod ciudat. Părul ei negru, ochii ei verzi și misterioși făceau ca imaginea ei să se transforme din una de amică în una de pasiune. Felul în care gesticula când povestea câte ceva, modul în care își mișca buzele, zâmbetul, ticul de aș mușca buza ori de câte ori era ceva rușinos m-au făcut să mă îndrăgostesc de ea. În acea seară nu am putut să adorm. O priveam cum dormea. Chipu-i angelic îmi emana siguranța și încredere.

Nu a trecut decât o zi și s-a întâmplat. S-a întâmplat miracolul. Buzele ei le-au atins pe ale mele și de atunci am știut că nu voi mai săruta alte buze înafară de alea. Erau cărnoase și moi. Simțeam că mă cufund într-un nor or de câte ori ne sărutam. Ne-a fost teamă la început ce ar putea crede lumea despre noi, dar apoi, ne-am gândit să ținem totul în secret.

Ne țineam de mână pe furiș, fugeam împreună de lângă prieteni ca să ne sărutam. Eram ca doi îndrăgostiți speriați de ce va crede lumea. Niște copii. Asta eram. Atunci când eram una la cealaltă totul era de vis. Ne sărutam continuu, ne țineam în brațe, ne mângâiam. Făceam ce ar fi făcut orice alt cuplu. Singura diferența era că noi eram fete. O iubeam. Ne iubeam.

Anii au trecut repede și a trebuit să plec. Atunci ne-am jurat dragoste eternă. Mi-a promit că eu voi fi singura ei iubire și că mă va căuta și va veni la mine. Numai că am venit eu mai devreme.

Mereu am avut dificultăți în alegerea hainelor, dar nu și de data asta. Știam cu exactitate ce voi purta. Rochia aceea roșie pe care mi-o făcuse cadou când am împlinit 2 ani. Incă îmi mai vedea după atâtia ani. Am pus-o repede pe mine, mi-am aranjat și am așteptat-o să vină. Mereu întârzia. Chiar și atunci când era de viața și de moarte.

Îmi amintesc cât de bine m-am simțit când mi-am găsit o prietenă. Ne cunoscuserăm la școală. Eram cu 2 ani mai mare decât ea. Eram tipul de fată serioasă și rigidă. Nu prea vorbeam cu multă lume. Îmi plăcea să stau și să fumez în curtea școlii ascultând melodiile mele preferate la ipod-ul primit cadou de ziua mea sau citind cărți sun copacul cel mare din centrul curții școlii. Nu prea se băga nimeni în seamă cu mine, decât atunci când cereau un foc, neavând pe cine altcineva să întrebe.

În prima zi de școală, când eu treceam a 11a a apărut ea. O boboacă cu vise mărețe, ochi strălucitori și plini de sperantă. Mi-a atras atenția din prima clipă când a pășit pe poarta școlii. Avea un zâmbet ciudat pe față, de parcă vroia să se pună bine cu toată lumea. Se uita zăpăcită în stânga și in drepta sperând că va găsi pe cineva cunoscut. Se plimbă teleleu timp de vreo 5 minute, după care se așeză chiar lângă mine. Mă privea cu ochii sclipindu-i.

– Bună, sunt Maya. Tu trebuie să fi Sara. Ai mei mi-au zis despre tine. Locuiesc vizavi. Nu știu dacă mă știi. Abia m-am mutat aici. Până acum am stat la bunicii mei.

M-am uitat la ea mirată. Scoțându-mi casca din urechi îi răspund pe un ton răstit.

– Ce vrei?

– Păi mama mi-a zis că ești de mult aici în liceu, și mă intrebam dacă nu cumva ai vrea să îmi arăți și mie împrejurimile.

– N-am timp! i-am răspuns punându-mi casca la loc.

– Te rog! Nu știu pe nimeni. Ești singura persoană pe care o cunosc și în care pot avea încredere. Mama mi-a zis că ești o fată bună.

– Ok, fie. Dacă încetezi cu toate poveștile astea o să îți arăt câte ceva.

Toată naivitatea asta îmi topise inima. Era atât de fragilă și de nevinovată. Inocența avea să îi fie păstrată în siguranța de mine.

Așa a început totul. În acea seară m-a chemat să dorm la ea ca răsplată. Nu puteam să îi zic nu, așa că am acceptat. Știu că la mine a fost dragoste la prima vedere. Mi-am dat seama de asta atunci când o priveam dormind. Avea să fie a mea. Numai a mea.

Următoarea zi, după școală am chemat-o la mine. Am început să o mângâi pe mâini, pe gât, pe fată. I-am atins buzele cu degetele mele. Ea a tresărit. Mă așteptam să se sperie. Dar nu a fost așa. Și-a pus mâinile pe dupa gâtul meu, și-a apropia fața de a mea, și mi-a zis să închid ochii.

– Închide ochii te rog.

– Nu vrei să ai imaginea acestui moment? am întrebat-o eu mirată

– Ba da, dar în suflet. mi-a răspuns ea pe un ton gingaș.

– Mă las pe mâna ta atunci. am zis eu închizându-mi ochii.

S-a apropiat încet. Îi puteam simți suflarea caldă și emoționată. Buzele ei le atinseră treptat pe ale mele cufundându-se unele în altele. Atunci m-am simțint ca în al 9-lea cer. Am deschis ușor gura făcând loc limbii. Ea nu s-a dat înapoi și a făcut același lucru. Limba mea i-a mângâiat mai întâi buzele ei fierbinți apoi, ca prin minune, a fost luată prin surprindere de a ei. S-au atins continuându-și jocul timp de câteva minute.

Mâna mea îi mângâia fața, coborând spre gât și spre șold. Ea mă ținea de cap mângâindu-mi părul tandru. Amândoua ne-am oprit cu ochii în lacrimi și ne-am uitat una la alta. Apoi a urmat un sărut de-a dreptul pasional, în care ne atingeam rapid și profund. Ne mângâiam cu toată pasiunea.

Am continuat așa multă vreme. De fiecare dată alte atingeri și altfel de sărutări. Aflasem tot ceea ce îi plăcea celeilalte. Pe lângă faptul că eram prietene, mai eram și iubite. Nu se putea mai perfect.

Dar știam că relația asta nu avea să fie văzută cu ochi buni de prieteni, părinți, profesori, cunoscuți, așa că am păstrat-o secretă. Eram mereu împreună și părinții nosțrii nu bănuiau nimic. Creau că suntem prietene foarte bune. Dar nu era așa.

Un ciocănit la ușa îmi întrerupse gândurile. Mă duc să deschid. Era Maya. Fără să îmi lase timp să o admir îmi sare în brațe și mă sărută.

Reclame

Partea I

Țigara vroia să fie fumată. Puteam să mă împotrivesc? Așa că, îndrumată de ochii dependenței, mă apropii de fereastra din capătul camerei slab luminată și rece. Nu îmi pot imagina cum poate să fie atât de frig. Nici măcar nu e toamnă. Aproape că scot aburi pe gură. Mă apropii de geam și încerc să îl deschid. Un maldăr de praf îmi pică pe părul proaspăt spălat și un scârțâit îngrozitor mă face să mă las păgubașă. Presupun că geamul nu mai fusese deschis de sute de ani. M-am găsit eu, nou venita, să îi distrug mucegăirea neclintită.

Podeaua scârțâia sub picioarele mele goale. Mă simțeam bine în această casă. Parcă mă definea. Parcă descria perfect ce e în sufletul meu. Mama a văzut-o ca pe o ultimă șansă. Era cea mai ieftină din toată rubrica de închirieri și nu-i de mirare la felul cum arată. Tapetul, care odată obișnuia să fie verde, acum, din cauza trecerii timpului, e din ce în ce mai gălbui, în puținele locuri unde nu are igrasie. Dacă nu ar fi fost scârțâitul ăsta, nici nu mi-aș fi dat seama că există podele. Aș fi crezut că e o casă făcută din praf. E, asta e, la banii ăștia este lux.

Strada este liniștită, ploaia picura pe veranda din fața casei. Nu mă feream de ea, îmi apăram doar tigara. Era ultima pe care o aveam. În plus, nici nu știu unde este magazinul. Picăturile cădeau fremătânde pe strada plină de gropi și noroi. În dreptul scărilor lua naștere o mică mocirlă. În rest totul era verde. Ici colo mai vedeai o păsărică rătăcită străpunsă cu bestialitate de ploaie. Norul parcă încerca să omoare tot din jurul lui, aruncând cu gloanțele-i specifice pe întreaga suprafață a împrejurimilor.

Mă așez pe scaun, stingându-mi țigara și încercând să îmi aduc aminte cât de mult pot de acest oraș. Obișnuiam să locuiesc aici, nu în casa asta, dar în acest cartier, pe o stradă micuță și liniștită, unde soarele putea fi văzur perfect și atunci când răsărea dar și când apunea. Când tata a primit un loc de muncă mai bine plătit, ne-am mutat în capitală. Era frumos și acolo. Încercam să economisim, stând în condiții jalnice, pentru a ne întoarce aici cât mai repede cu putință. Îmi aduc aminte că locuiam într-o singură camera toți trei. Era un apartament închiriat de mai multe familii sărace care puneau banii lalolală să plătescă chiria. În cameră nu era decât un pat, în care dormeam fiecare cum apucam. Nu aveam voie să stăm în bucătărie decât o oră pe zi, nu știu de ce, așa se făcuseră înțelegerile.

Tonul meu de apel se auzi răsunător. Alerg să răspund. Un număr necunoscut mă apela. Răspuns.

– Alo. Cine este? am zis eu pe un ton calm. Eram extrem de curioasă să aflu cine e. De obicei dau numelere de telefon numai persoanelor de încredere.

– Hei salut! Nu mă recunoști? răspunse vocea necunoscută.

– Ar trebuit?

– Logic că da, prostuțo. Hai, îti dau un hint.

– Să-l aud. vocea îmi părea exprem de familiară, de parcă o știam încă din copilărie.

– Nu îți mai dau. Îți zic direct. Văd că deja încerci să îți aduci aminte cine sunt. Sunt eu, Maya, remember me?

– O, Doamne! Nu îmi vine să cred. Ce faci? De unde ai făcut rost de numărul meu?

– Hei, hei. Chill. Calmează-te. Avem destul timp să vorbim despre asta. Hai, îmbrăcarea. Vin să te iau în 5 minute. Fii gata că nu avem timp de pierdut… zise închizând telefonul

– Stai. închisese deja.